Discombobulare

de prin 2000 incoace, dupa cum stii, se pare, ca incepand cu neamuri trace comanse si incase se vor ivi fronturi etanse si e atinsa o stare in care vom fi, fix ca o chemare, ne vom trezi unu cate unu, perfecti pe carare, vom trece prin rolul lui nebunu, la cate unu o sa apara purgatoriu croit ca pentru fiecare, TREZIREA, fratioare. iadul si raiul deodata invartite ca niste stalactite in mijlocul fetelor care ingrozite, care fericite. dar, in mod clar cu toate traite si percepute invartite in vortexul a TOT traite. si-s clipe ivite ce dau vorbelor rostite viteza stelelor rotite in spinnuri vrajite in jurul unei axe ce trimite in salturi spre fronturi menite sa uite afronturi, sa deschida deci nu vor mai fi fiinte lovite, libertate si deschidere catre dreptate, ape primite gratis, niciodata cumparate.

pe peron sta un domn. e ultimul domn. toti ceilalti domni au disparut. la fel si doamnele. e ultimul domn. pe langa el trec oameni. dar el nu-i mai vede. e singur. e ultimul domn. la revedere, domnule.


and the free-willed echo, the terapheutical hello is the fillin of abyss and i might know is something like this: a silent strike in what a star-like shine can do in ritualistic pike while slidin in and out of mike slippin underneath the trance limit of expanse in consciuosness advance the one that could relance an answer for the lance that's stabbing all free-lance, or humans among citizens, the hiddin behind a hidden emblem. the flaws are visible in the sistem stilll we wait while will in weaping ways won't win wars in name of nameless necromancers nevertheless never they tie this gives answers in form that can inform of shape-soul transform in triangular angle in aspiring non-liniar form star-dancers to never let events transpiring through transmiting free-willed terapheutical, emiting free will nautical, reborned natural mistical, live the hill, the plane the stream and the free-willed echo, terapheutical hello.

Sine versus Ego, spre Eu+Sine= Iesire din Matrix, prin reducerea rolului Ego-ului

hmmm, te-a mancat undeva sa pui asa titlu, descurca-te acuma. :)

Pai.


Ego= suma tuturor influentelor sociale, de familie, scoala, filme, carti, informatii, indicatii, indrumari, sfaturi. Rezultatul este acea interfata de adaptare la social pe care o numim ego. Acea voce din cap, care ne transmite cum sa ne comportam pentru a fi "acceptati", acel demon care ne explica cum sa facem fiecare mica miscare pentru a fi "integrati". In ego intra roluri de genul: cetatean, profesie, alegator, barbat, femeie, copil, batran, tanar, elev, student, etc. Nici unu din lucrurile astea nu suntem NOI. nici unul. si nici macar, asa, o parte. toate astea contin coordonate si repere pentru o definitie generala, care n-a plecat de acuma, care n-a fost decisa pe timpul vietii noastre. Pana aici, n-ar parea nimic grav. Buba, iar cand zic buba ma gandesc la o forma al naibii de maligna, este ca am ajuns in acel punct in care, suicidal, ne identificam cu aceasta suma de roluri. Ajungem sa credem ca suntem Egoul. Si interactionam ca si cand am fi. Si chiar o credem. Adica, pe scurt: suntem multe miliarde de suflete frumoase, comportandu-ne infect cu sufletele noastre, sufocandu-le in lucrurile astea. Si, a naibii treaba, nu suntem. Si nu suntem chiar deloc asa ceva-uri. Ar fi hidos sa fie asa, am fi niste nulitati robotizate. dar nu suntem, ceea ce e senzational. :)

Sine= samanta, esenta, noi. singuru punct din care ne putem autodefini. natura noastra reala, acea parte din noi care ramane cand dam rolurile la dracu, cand avem un moment de respiro si suntem fie in acea insulita pe care poate ne-am creat-o, numita relatie, prietenie, oricum. dar nu in orice fel. pentru ca o alta buba maligna e ca egou si-a bagat coada si in zonele astea, si au devenit roluri si alea de prieten, iubita, iubit, etc. si odata devenite roluri, papa! uman, papa! real, papa! frumos. dar, revenind, sa presupunem ca am avea acea insulita, sau hiper-norocosi, arhipelag de bine, de intim, de cald. Stai si taci, si privesti spre persoana aia. ai curaj sa spui lucruri care iti vin. esti o fiinta spontana, adica, in momentele alea. si esti sinele. nu aduci roluri, nu aduci competitie, nu aduci pe acel "ce ar spune lumea? ce ar spune "mainele", ce imi spune "ziua de ieri"". Nu, esti acolo cu totu, traiesti acolo cu totu, nu exista decat prezentul, tu, acea persoana din fata ta. sau, na, chiar si singur merge. ai spontanul, iei o pauza de la a-ti crea frica, ai un time-out si la a te judeca sau a judeca. esti Sinele tau. Esti real. respira. n-ai mai apucat asta de ceva vreme, pentru ca Egoul iti muta respiratia si te scindeaza.



nimic nu poate fi schimbat in bine, nimic nu poate fi castigat real si stabil, nimic nu poate aduce fericirea, daca Egoul ramane la pupitrul de control. Suntem nebuni, oamenilor! Nimic din ce stim nu e real, ne-am slutit de-a lungul secolelor si am impins totul pana in punctul asta in care suferinta striga hey! Cat timp nu punem frumos manutele si ne apucam sa ne redefinim prin propria experienta si nu traim un pic liberi...suntem morti clinic. intr-un iad creat de noi. Si il preamarim ca fiindu-ne realitatea. Si toate astea din fuga, din frica pe care o numim ba furie, ba bun-simt, ba normalitate, oricum se poate in asa fel incat egoul sa se autoprotejeze. sa-si protejeze controlul si suprematia in interiorul fiintei. Ca orice cancer care se respecta, nu? Who the fuck are you? Who the fuck are you? who the fuck are we?


cognitivul, etica, morala, structura. ale Egoului

intuitia, spontanul, creativitatea, probabil firescul(nu cred ca exista cineva care sa stie cum arata normalul). ale Sinelui.


cine sunt eu? cine esti tu? cine suntem noi?

despre postul anterior

povestea asta e publicata in 1969, de catre claude steiner, unul din cei mai importanti tipi in Analiza Tranzactionala. adica, al doilea dupa steiner, care e inventatoru.

Ce e un warm-fuzzie? o caldicea-molicea? starea pe care o ai in momentul in care primesti afectiv real. e modalitatea de identificare si forma de hrana energetica a omului. fara "mangaiere", "stroke", "atingere psihica", fiinta umana se stinge. si acuma, pe bune, adica, la modu la care murim la un moment dat dupa infometare crunta. bine, inainte ne apuca tulburarile si ne apucam sa facem rele, doar doar o sa primim o atingere, care chiar daca nu ne da warm sau fuzzie, cald sau gadilicios sau moale, macar sa stim ca totusi existam prin validarea exerna. mi l-a descris Eugen, un om genial si un ATist convins, cam asa: e acel pufulete care te gadila in interior cand cineva iti zambeste real, iar tu esti pregatit sa ii vezi zambetul. orice altceva e fie aparare, fie refuz, fie. si sa fie.

dap, noi oamenii chiar avem un comportament intr-atat de aberant incat ne socotim cat afectiv dam, ne masuram complimentele, ne ierarhizam obligatoriu oamenii intr-un top in care stim cum dozam treburile astea. cu afectivitatea nu te joci, ar suna morbidul dicton al comportamentului de clipa prezenta. cineva la un moment dat imi spunea ca nu ii da nimic faptul ca ii spun ca simt multa simpatie, pentru ca asta spun multor oameni. deci daca tot e sa primeasca ceva, atunci sa fie personalizat si nu simpatie sau drag. evident ca am incercat sa explic cum ca si ce ca si unde ca. degeaba. a fi simpatizat sau a primi drag din partea cuiva care da simpatie si drag multor oameni se pare ca devine ceva de evitat. pentru ca suntem in competitie afectiva. adica suntem in cognitiv afectiv. adica bleah!


ce inseamna a da gratis. ce inseamna a fi spontan. ce inseamna a fi viu. ce inseamna a fi om. ce inseamna tot ce definim noi azi in lume. toate astea din prisma faptului ca esenta dintr-o ditamai felie de viata si actiune e atrofiata la noi. afectivu e pe moarte, agonizeaza intr-o veselie, iar noi stam si gandim despre. in loc sa simtim despre. si apoi, mai stii, sa gandim-simtim despre. adica, wow!


a, ca sa nu mai vorbim despre a iti da singur lucrurile astea, atunci cand lipsesc in jur. uuuuu, fugiti!!! ca e "rau". esti "laudaros". si risti sa ramai in afara "paradisului social". ala in care se moare cu o anumita viteza care e in crestere. ala in care fetele sunt inghetate in expresii cliseice si ciclice, zambetele sunt ascunse, buzele sunt setate sa dea doar cu program, ca la ghiseele comuniste sau la portie, ca in familiile comuniste.


in incheiere:

fiecare persoana importanta din viata mea e o persoana de care imi este drag. o persoana fata de care simt simpatie. iubesc multa lume, in esenta cred ca pe toti, doar ca nu vreau sa ma grabesc cu chestia asta, ca nu vreau sa mint:P. nu iubesc, in schimb, nici macar un singur EGO. nici macar o singura structura menita "adaptarii" la lumea "reala". nimic din ce vine din alta parte decat din suflet. nimic din ce e un dat social, un construct al celorlalti si nu al persoanei din fata mea. ca sa-l identificati pe cancerul numit EGO, uitati-va cum vorbiti cu o singura persoana in care aveti incredere si apoi uitati-va cum se schimba modul de interactiune cand apare si o a treia persoana, si o a patra. in prima faza sunteti reali. in a doua, imi pare rau, dar sunteti morti clinic dpdv afectiv. si cum n-am porniri necrofilice, imi place sa-mi fac bagaju si sa particip la urmatoarea data cand va simt reali.

a, da. V-am zis ca va iubesc? :) pentru ca va. incepand din alfa si terminand in omega. salut, alfa. lepra! :) te iubesc.

A warm-fuzzy tale(o poveste calda si moale)

de Claude Steiner, tradusa de Elena Raicu


Odata ca niciodata, demult, tare demult, au fost doi oameni, Teodor si Sofia, care traiau foarte fericiti impreuna cu Ionut si Anuca, cei doi copii ai lor. Ca sa intelegeti mai bine cat erau de fericiti, trebuie neaparat sa va povestesc cum se traia la ei pe-atunci.

De fiecare data cand aparea pe lume cate un copil, i se dadea sa poarte pentru toata viata un saculet molicel. In acest saculet, de cate ori baga mana, gasea cate-o... CaldiceaMolicea. Acestea aveau mare trecere, caci oricine le primea, se simtea cald, moale si placut in tot trupul si asta pentru mult timp.

Pe vremea aceea era chiar usor sa primesti o CaldiceaMolicea. Cand cineva ii ducea dorul, era de-ajuns sa se apropie de tine si sa-ti spuna: “Ce bine mi-ar prinde o CaldiceMolicea, imi dai, te rog, una?” Atunci numaidecat bagai mana in saculetul tau cel moale si scoteai o CaldiceaMolicea cat o manuta de copil. Si indata ce i-o asezai pe cap, pe umar sau pe genunchi, CaldiceauaMoliceaua crestea si crestea, se intindea numai zambet de placere la lumina zilei. Atunci omul acela simtea cum parca i se vara pe sub piele si cum ii incalzeste toate madularele.

Oamenii cereau unii de la altii si isi imparteau fara grija ori sfiala CaldiceleMolicele. Caci la toti se gaseau din belsug. Si le daruiau, se-ntelege, fara plata. Peste tot vedeai stralucind cate una, de-aceea erau cu totii fericiti si sanatosi si se simteau caldicei si molicei mai tot timpul.

Insa nu toti erau asa. Caci mai traia prin acele locuri si o vrajitoare urata si intunecata la suflet. Rabdarea ei ajunsese la margini vazandu-i pe oameni fericiti. Intr-o zi mania i se aprinse de-a binelea cand baga de seama ca nimeni n-avea nevoie de leacurile ei pentru oameni bolnavi, tristi si rai ca ea. Si-ntr-o zi puse la cale un plan viclean prin care sa-i faca pe oameni sa-i cumpere leacurile.

Asa se face ca intr-o buna dimineata, pe cand Sofia se juca fericita in curtea casei cu Anuca ei cea mititica si dragalasa, zgripturoaica se apropie de Teodor si ii sopti cu siretenie rece ca de gheata la ureche: “Baga bine de seama ce-ti spun, Teodore! Ia te uita ce de CaldiceleMolicele ii da Sofia celei mici! Daca o tine tot asa, tie ce-ti mai ramane? Cand vi se vor termina CaldiceleleMolicelele, ce vei face?!”

Teodor se mira peste masura. Se-ntoarse iute si nitel infricosat catre vrajitoare: “Cum asa, vrajitoareo?! Ca eu doar de fiecare data cand bag mana in sac, dau de cate una! Doar nu vrei sa spui ca ele se mai si ispravesc?!”

“Ba bine ca nu, si de-asta am venit, sa-ti deschid odata ochii! Nu exista pe lume sac fara fund! Si odata ce v-ati ispravit CaldiceleleMolicelele, va fi vai de voi!” Si incalecand pe matura ei de vrajitoare, se duse boscorodind si razand fara noima.

Lui Teodor ii ramasese gandul la cele ce auzise de la scorpia de vrajitoare. Si incepu sa se uite pe furis de fiecare data cand Sofia dadea cate-o CaldiceaMolicea altora. I se strangea inima, caci tare mult ii placeau CaldiceleleMolicelele ei si tare n-ar fi vrut sa le vada pentru totdeauna risipite copiilor sau altora.

Era din ce in ce mai posomorat si mai preocupat. Se intrista de fiecare data cand cate o CaldiceaMolicea parasea sacul Sofiei si incepu chiar sa i se planga. Cum Sofia il iubea tare mult, de-atunci incolo dadea tot mai putine, ca sa pastreze cat mai multe pentru el.

Copiii bagara indata de seama acest lucru si intelesera ca nu e bine sa dai incoace si-ncolo CaldiceleMolicele ori de cate ori poftesti, ori ti se cere. Si devenira si ei foarte grijulii, tematori si chiar gelosi cand parintii lor dadeau altora CaldiceleMolicele. Incepura chiar sa faca scene si sa planga cand vedeau la altii cate o CaldiceaMolicea de-a lor. Si chiar daca mereu gaseau in saculetul lor CaldiceleMolicele ori de cate ori bagau mana dupa ele, se simteau tot mai vinovati ca le imparteau. Si asa se face ca devenira zgarciti si dadeau si ei tot mai putine.

Incet-incet planul vrajitoarei reusi. Daca inainte oamenii se adunau cate trei, patru sau cinci si isi imparteau intre ei CaldiceleMolicele fara nici o grija, acum ei apareau tot mai mult singuri, de teama sa nu se intalneasca cu careva care sa le ceara CaldiceleMolicele. Ba inca se ascundeau ca sa le pastreze numai si numai pentru ei.

Insa asa mergand treburile, se simteau tot mai putin calzi si tot mai putin molicei. Zambeau din ce in ce mai putin, parca se uscau si se chirceau ducand dorul CaldicelelorMolicelelor, iar unii chiar mureau din cauza asta. Boala cuprindea pe tot mai multi, asa incat de disperare, ajunsera sa cumpere leacuri de la vrajitoare, cu toate ca nu le erau de vreun folos.

Pana si vrajitoarea trebui sa recunoasca cum ca nu era de gluma, situatia se agrava. Caci daca oamenii ar muri cu totii, cine i-ar mai cumpara leacurile, si-asa bune de nimic? Asa ca puse la cale un alt plan.

Darui tuturor un sac foarte asemanator cu cel de CaldiceleMolicele. Numai ca pe cand cel primit la nastere era caldut, cel dat de vrajitoare era rece ca un sloi de gheata. In acest sac vrajitoarea cea rea puse ReciTepoasele. Acestea nu-i faceau pe oameni calzi si molicei ca mai inainte. Ba dimpotriva, ii facea reci, certareti si posaci. Insa si asa, ReciTepoasele tot erau ceva fata de nimic. Rau cu rau, dar mai rau fara rau. Ele macar ii opreau pe oameni sa se mai usuce pe picioare.

Asa ca, de-atunci incolo, cand cineva cerea altcuiva cate o CaldiceaMolicea, de frica sa nu-si ispraveasca rezerva, acela ii raspundea: “Nu-ti pot da o CaldiceaMolicea, n-ai vrea in schimb o ReceTepoasa?”

Cateodata, cand se intalneau doi oameni, fiecare avea in gand ca poate-poate de data asta va primi de la celalalt o CaldiceaMolicea. Da’ de unde! De frica sa nu ramana fara ele, deodata isi schimbau amandoi gandul si isi dadeau cate-o ReceTepoasa. Asa ca, precum bine va ganditi si socotiti, oamenii nu mai mureau, dar nici fericiti nu erau. Erau doar reci, certareti si tare, tare posaci.

Trebuie oare sa va mai spun ca vrajitoarea cea rea isi freca mainile de bucurie de cat de bine ii merge negotul ei siret?! Si ca de unde mai inainte CaldiceleleMolicelele erau toate la indemana si pentru toti, precum aerul, de-acum devenisera tot mai rare si mai pretioase?!

Nu-i de mirare ca bietii oameni erau in stare sa faca orice ca sa le aiba. Cine era mai lipsit de noroc in a-si gasi un partener mai larg la inima si mai cu dare de mana, trebuia sa munceasca din greu ca sa-si cumpere cand si cand si pe bani multi, se-ntelege, cate-o CaldiceaMolicea.

Unii devenira foarte avuti, strangeau si tot strangeau la CaldiceleMolicele, caci nu mai dadeau indarat nimanui. Ce faceau mai apoi? Le vindeau celor sarmani care si-ar fi dorit sa simta macar o clipa ca viata mai merita traita.

Se mai intampla ca unii luau ReciTepoase, care erau pe toate drumurile si pe degeaba, le puneau niscai fulgi si pene moi ca sa le acopere tepii si le ofereau drept CaldiceleMolicele. Dar falsurile astea, care semanau cu inlocuitorii de plastic, adusera si mai mari batai de cap. Pentru ca sa zicem ca se intalneau doua sau mai multe persoane si isi dadeau gratis falsurile. Dar asteptau sa se simta incalziti si buni ca inainte. Iar ei se simteau, de fapt, mai rau. Si-atunci chiar ca nu mai pricepeau nimica-nimicuta: se simteau si mai reci, si mai certareti, si mai tristi pentru ca nu mai aveau CaldiceleMolicele sau pentru ca tot schimbasera intre ei plastice de-astea deghizate in CaldiceleMolicele?! Si toata nenorocirea de pe capul lor era numai si numai din pricina vrajitoarei aleia care le varase in cap ideea ca vor ajunge la fundul sacului daca mai schimba cumva intre ei CaldiceleMolicele!

Dar sa vedeti cum o ia povestea la vale! Ca nu mult dupa aceea, poposi in locurile acelea cuprinse de mare nefericire o femeiusca vesela si plina de nuri. Parea ca n-a auzit in viata ei de vrajitoarea cea rea. Caci ce facea? Sa vezi si sa nu crezi! Impartea in dreapta si-n stanga la CaldiceleMolicele, de-i cereai ori nu. MaricicaMolicica, cum au inceput sa-i spuna, ti le aseza una-doua, ca in vremurile cele bune, pe cap, pe umeri ori pe genunchi. Unii se uitau chioras la ea si o criticau mai pe fata, mai in dos, cum ca i-ar strica pe copii. Ca-i invata adica sa fie risipitori si nechibzuiti cu CaldiceleleMolicelele. Copiii insa o iubeau tare mult, pentru ca in jurul ei era cald si bine si de-aceea faceau si ei ca ea. Imparteau CaldiceleMolicele cand si cui pofteau.

Cei mari nu s-au lasat cu una, cu doua. Au hotarat ca nu mai merge asa! Copiii astia vor ajunge sa-si risipeasca toata averea de CaldiceleMolicele. Sa se dea imediat o lege ca nimeni nu mai are voie sa-si imparta dupa bunul plac CaldiceleleMolicelele! Numai cine are permis in toata regula poate sa le imparta. Dar si atunci cu masura!

In ciuda acestei legi foarte aspre, copiii continuau sa-si daruiasca intre ei CaldiceleMolicele cand doreau si mai ales cand cineva le cerea. Si cum erau multi copii in acele locuri, cam tot atatia cati oameni mari, n-ar fi de mirare ca, intr-un tarziu, dreptatea sa fie de partea lor.

Oare cum se va termina povestea asta? Vor reusi cei mari sa isi impuna legea prudentei si a capatuirii prin economisirea CaldicelelorMolicelelor? Sau MaricicaMolicica si copiii ii vor convinge ca merita riscul sa creada ca vor avea mereu CaldiceleMolicele cat isi doresc?

Vor avea cei mari puterea sa creada? Sa creada ca acele vremuri fericite, de care si ei isi mai amintesc cateodata, mai pot exista cu adevarat? Acelea in care CaldiceleleMolicelele erau fara de numar pentru ca nimeni nu le numara?!

cam asa ma intreb eu cand n-am ce face...

1. Oare in Statele Unite ale Invadatorilor Ajunsi pe Teritoriul apas, incas, comans, etc. care a fost ordinea: intai au inceput alarmele de masini de politie si de ambulante, si apoi oamenii s-au apucat sa creada ca au nevoie de ele, deci au crescut nivelul criminalitatii, ca niste cetateni cuminti si influentabili, sau a fost invers? Eh, probabil vom afla si noi, pentru ca mi-e clar ca alarmele au inceput, dar nu mi-e clar din ce cauza, pentru ca nivelul criminalitatii, cu tot efortul stirilor de la ora cinci, e cam stagnant. Nasol, nu? poate pentru ca romanii nu sunt americani...



2. Cum se face ca desi nordicii(parca erau finlandezi, dar nu ma hazardez) au spus extrem de clar ca fluorul e incredibil de daunator pentru mintea si corpul uman, cu toate astea ne spalam pe dinti cu aceleasi otravuri, bem aceeasi apa toxica, din sticle imbuteliate sau din teava gratis? Si cum se face ca programul de control pe baza de fluoride facea parte din lista de actiuni naziste, iar ideea de-a minti populatia ca e fluorul e ceva pozitiv e tot de pe la ei si tot de pe la ei imbuteliata in tuburi de stors? a, da: pe tuburile alea, americanesti, scrie ca daca un copil mic inghite mai mult de cantitatea unui bob de mazare din pasta aia, se cam suna la Poison Control? Sunt mai sensibili, ei, copiii, nu? Noi rezistam la otrava, asa, dozata, muuuult mai bine.



3. Cum de se intampla ca inca se mai fac vaccinurile pentru Hepatita B, desi ele contin mercur, si, la urma urmei, ce avem cu copiii nostri de-a le distruge neuronii si a-i tampi in masa? tymerosol se cheama compusul, cica, iar greutatea pe care un copil, in prima zi de viata, ar trebui sa o aiba ca sa absoarba otrava fara prea mari probleme ar fi de vreo 200 si ceva de kile. altfel, na, se ajunge la statistici americanesti de un copil din 166 cu ditamai autismul. deficit al atentiei scazute pentru noi, "norocosii", si muuuulte alte probleme, la pachet. Ca doar, na, ne-am invatat sa ne sticleasca ochii la MEGA_oferte, si la SUPER_discounturi, nu? Pai, atunci, hai sa nu ne plangem?


4. Ne este clar ca televizorul e o ditamai spalare de creier, ca sistemul ala de-a-ti trece multe informatii scrise pe ecran si sus si jos si stanga si dreapta, gen cnn, fox, protv, nbc, realitatea, etc, etc, si otv, iti umple constientul cu informatii de structura, specifice partii rationale, pentru a o umple, pe toate partile, constient si inconstient, pentru a putea in final sa acceseze zonele afective, empatice, intuitive pe care sa le umple, la randul lor cu ce vor ei. Asta cand vine randul filmelor pline de "aspecte umane" "inevitabil de aratat" "pentru ca sunt si ele o latura a noastra, nu?". NU!!! Iar ce vor ei, din cate ma uitam pe la teveuri, e frica, tensiune, furie, distanta intre oameni, si alte diverse MEGA_oferte. Mai trebuie sa intreb la faza asta? bine, hai ca intreb: suntem stupizi? atat de lipsiti de alte optiuni sa fim, incat sa ne uitam la televizor si astazi?


5. As putea, oare, eu, ca un singur omulet ce sunt in interiorul procesului meu de gandire, sa ma folosesc si de simtit, asa cum ar fi el simtitul ala daca ar fi doar al meu si nu setat acolo? Sau este, oare, situatia de asa gravitate, incat am devenit un animal domesticit prin scoala, prin "credinte populare" formate prin propaganda de partid si uitate ca au fost setate asa, prin televizor si hollywood, prin muzica si moda, incat dresajul imi functioneaza si in momentele de intimitate, iar gandirea mea e compusa din scheme setate de ei? Va mai aduceti aminte despre vazutul de desene animate marca disney sau, de altfel orice marca, in care vedeati acelasi episod pentru a mia oara, dar tot il vedeati? Oare ce anume din secventele alea de actiune, repetate la nesfarsit, cu expectanta, cauzalitate, oare ce din toate astea inca mai e in mintea noastra reflexa? Cat oare trebuie inlaturat din toate lucrurile astea, incat sa ma consider un om cu propria minte care sa poata interactiona fara setari de genul asta?



6. daca un om sufera gramezi pana la o varsta, iar de la varsta h, uitandu-se in spate zice: ok, din ce simt acuma, din ce vad acum in jurul meu, din cum ma definesc eu pe mine, atunci pot percepe ca de-aici incolo incepe frumosul si binele pentru mine, si daca acel om poate asta, si isi poate asuma realitatea personala si dreptul de autodefinire cu totul, atunci intrebarea mea este: se poate oare face asta si la nivel de colectiv? de comunitate? sau chiar de popor? hmmmm...

mainele ideal :)

interesant...de pe photobucket

Zambet de toamna-iarna

afara sunt cinci grade, ploua si bate un vant crunt, picaturi pe geam, frig in casa, ca nu mai fac fata prizele iar pana la instalarea unei centrale se pare ca mai e de asteptat. nu am scoala si pana in octombrie la anu nici nu voi avea, sunt in pauza de de toate, nu am loc de munca, bani primesc inca de la maica-mea, deci nu am banii mei, Ea nu stiu daca ma mai vrea, zambetele i se raresc, si nu-mi prea dau seama ce sa-mi faca decizia afectiva, e ca si cum as fi intr-un purgatoriu al ideii de iubire si cuplu, prins intre despartire si uitare si caldura si afectiv firesc. anul asta, mai prin aprilie, cam asa, am avut o experienta altfel, am interpretat experienta aia gresit si m-am aruncat cu capul inainte in propria nebunie in care i-am rascolit pe toti cei din jur. ceea ce ii face pe multi din jur sa fie oarecum circumspecti, iar prin oarecum inteleg de la o tendinta de-a ezita si pana la o dorinta de-a nu ma vedea de nici o culoare. ceea ce da o unda de neclaritate. ca sa zic asa. credeam ca pot scrie. aveam impresia asta clara si apoi a disparut, s-a voalatilizat intr-un amalgam de acuze, de scuze, de lovituri primite pe toate caile posibile. si a ramas impresia ca n-am facut nimic si ca n-am trait nimic si ca am gresit-o cap-coada, ba chiar a mea minte spiridusica s-a apucat la un moment dat sa ma considere o fiinta gresita. astea, pe scurt.

zambesc, deci. :) fiindca pot, fiindca e gratis si fiindca, mama naibii, e o optiune. printre putinele in lumea asta. hai sa o iau pe rand. Ea e cea mai superba fiinta din realitatea mea, si nu ma intereseaza nimic altceva in a o iubi pur si simplu. adica, am aflat ca exista o confuzie intre ideea de iubire si ideea de cuplu, asa cum vad mai sus, in paragraful dinainte. he he. pentru ca se zice de la sidharta and company incoace, pana pe la Deepak Chopra, Lama, Osho si diversi alti indivizi si individe geniali si geniale, cum ca iubirea este ceva ce nu suporta conditie. o data impovarata cu cerinte si expectative, cica iubirea asta s-ar apuca sa straluceasca mai putin pentru ca ar deveni acoperita de cerintele alea. Ei bine, eu iubesc. Si, intr-un fel sau altul, o fac complet de prin aprilie ala. De cand mi-am distrus gelozia, care a mai reusit sa-si arate coltii de vreo doua-trei ori, ca ultime rasuflari. De cand am inteles ca am fi Unul sau Una, mai stii? :P Si de cand am perceput astea, am stiut. Si de-atunci incoace stiu ca nu tine de a fi sau nu impreuna, tine de-a fi trait sau nu asa ceva. Scoala pe care o voi incepe in octombrie, pe sistemul pe care e construita, ar putea dura si 1000 de ani ca tot nu m-ar invata nici a zecea parte din cate am invatat, traind, rand pe rand, toate ipostazele, chiar si asa, contrastante si unele mai putin morale sau etice, pe care le-am trait in ultimele luni. Macar acum am o definire a lucrurilor astora care vine din interiorul meu, din dorinta mea de-a le confunda cu fericirea, dar a si vedea ca nu sunt totul. Nici pe departe. Abia acum am inteles, de exemplu, cu intreaga mea fiinta ca omul nu este comportamentul sau. ego-ul este acea parte de cerinte ale mediului, pe care le-am incorporat din mediu, cand sunt convins ca lucrurile astea ar fi trebuit sa fie venite din noi si doar ghidate de exterior. dar coercitia a cam castigat. iar noi am ajuns sa ne confundam pe noi cu ego-urile astea construite din tot felul de roluri pe care ni le-au impus. de la hainutele roz-albastre pentru fetite si baietei, ca sa fie clara distinctia, ca doar altfel nu se vor manifesta realitatile interne si pana la ce ai voie sa simti si sa transmiti facial, spre cine ai voie sa te uiti pe o strada, cum ai voie sa gandesti si sa impartasesti celorlalti. si suntem mandri, pentru ca o numim educatie si civilizatie, dar in mandria noastra prosteasca nu reusim sa vedem ca nimeni nu mai e sincer total cu nimeni, iar asta nu din rea intentie, ci din incapacitate autodictata. pentru ca suntem programati sa functionam asa. si problema cea mai grava e ca noi o cam facem pe asta. iar toate astea, si al dracu de multe altele, le-am descoperit datorita lunilor astora. iar asta e valoros. am mai descoperit, pe pielea mea valoarea unui umar de prieten ascunsa intr-un umar delicat de fata. :) deci zambesc. nu, bani pe care sa ii asigur eu tot nu am, chiar si dupa discursul asta pozitiv. dar voi avea. mi-a zis un om drag, cu care trebe sa ma vad in curand, cand mi-a imprumutat in vara un milion, sa stau cat se poate de calm, nu imi da decat niste hartii. el nu vede nimic altceva decat niste rauri necesare in hartiile alea, si-ar dori sa nu existe, sau macar sa nu aiba nici pe departe o asa valoare, dar daca tot exista, el si-a dorit sa-i si aiba. asa ca i-a avut, dar tot nu-i vede mai mult decat ca pe niste hartii. banii sunt facubili, si cand voi fi terminat auto-educatia alternativa, crede-ti-ma, ne vom juca si cu asta. nu de alta, da'i fain sa te joci.

iar afara sunt cinci grade. dar eu am ciorapi pufosi in picioare si hainele mele vechi, da' moi si familiare. :) si mi-e drag, ca mai incolo un pic imi voi face un ceai cald si poate si o baie crancena. pe seara cu oameni faini, poate pe la noapte pe la acei oameni priviti circumspect la randul lor, deci care nu prea au invatat sa priveasca asa. :) a, da, si mi-e draga...

a te simti

in realitatea abrupta s-a creat o lupta in cadrul realitatii supta de abilitati cum ar fi trairea intensa pe o panta abrupta a sentimentului si a crearii momentului in care te accepti ca fiind al elementului universal, afli ca esti si-n micro canal si ca-n macro te repeti, ca la frecventele de total joase renunti ca si la factori inceti, iar realitatea asta abrupta-n banal ce te-a facut sa inveti despre lupta a creat un suprareal care aduce rupere, ceti, uitare-sfasiere-n eteral, in aparenta, fiindca-i nemuritor, nu piere el ce-i sideral sau esenta, sau macar asa se zvoneste, pe acolo prin astral, si cica-n permanenta se mai si prevesteste o venire de energie deghizata in nebunie ce trezeste-n nestire din lantul ADN-ic o-ntreaga feerie care vorbeste de paradisul ce va sa fie. dar realitatea abrupta te-a transformat intr-o stafie, sau cel putin asa crezi tu, ca-i vie iluzia si confuzia ce te-a indepartat de-a te simti si a-l simti aliat pe cel de langa tine minunat, iar perfuzia cu televizorul-aspirina iti cam poarta pacat si vina ca fugi de concluzia ca esti fiinta divina, iar responsabil pentru ce se-ntampla cu lumea-ti senina ti-e din nou si inc-o data vina. realitatea abrupta esti tu, viata ce crezi ca ti-e supta e de fapt o lupta cu tine-le ce crede ca esti o fiinta vinovata si se vede ca n-a primit inca vreodata sinele o acceptare din partea-ti sau partea-i atat de mare incat sa-ti care-n zbor, agale, corpul inspre soare. da, zbor real fratioare si surioare de areal si viitoare creari de lumi in transformare.


http://www.youtube.com/watch?v=HJYKozu-uRk

Gogoloiul de uman

Functionam fix ca un organism, precum un tot, si suntem un organism relativ tanar, cica, la nivel de sfera universala eliptica si da o stare de umplere abisala cu tot ce ne e dat din natura noastra reala. Si functionand fix ca un organism, alimentand tot ceea ce va sa vie cu cu starile si gandurile noastre umpland, desi suntem in aparenta un plapand copil ce din aripi n-a apucat inca sa bata, insa deodata fiinta noastra cica va fi inaripata si ne vom trezi ca fiind copiii vii, fluturi creatori de vise albe si-n culori, saditori de flori in uriasul vas universal albastru ce primeste lumina de la tot ce-i alb si astru. Si noi functionam fix ca un organism, insa, pana acum, organismul asta care ne suntem si de care nu prea ne mai putem ascunde in unde de uitare si lasare intr-o alunecare de intoarcere in soare, in cazul asta putem vedea chiar simplu, fiecare ca ne-am comportat absurd impartindu-ne in popoare, creand granite si crezand ca putem trage linii din ranite pe soare am uitat, se pare, ca ne suntem deodata-toti, o mare pata de culoare si scapa de poata sa zambeasca fiecare.

comme une pensee

comme une pensee, lui souris dit de romance
c'est elle, Florence que vas ecrire la danse
de l'infinite, de la dessin de relevance
de la nature humain, ou de l'enfance
que pour toujours vivra en notre brilliance

elle ne dira de decadence
de la fin de defiance,
en l'humaine nous avions de clarvoyance
en voir la volle de belle Florence
de la joyeux retour de notre enfance
de la raconte de notre infinite et relevance
de la dernier des jours moins belle qui passent en ignorance
et le toujours, il est maintenant reconu en reveille d'enfance
c'est comme une pensee et lui souris raconte de la Jour de Romance

Si m-am inturnat

Nu ca as fi plecat pe vreundeva, nu ca as avea cum, he he. Nu de alta, dar asa se zice, nu? ca am fi una si accelerand in orice directie nu obtii nimic altceva decat o corectie a experientei de miscare, o traire, se pare. pentru ca de miscat am fi cica al dumnezeului si dumnezeei si naibiului si cui mai vrea inconstientu nostru colectiv sa ne autonumim noi ca sa nu fie nevoie INCA sa infruntam realitatea faptului ca NOI SUNTEM cei care fac totul. asa, cica, deodata, noi suntem ai de alimentam complotu. si cica e ca la botu calului de aflat pornirea semnalului spr e o destinatie cu o declinatie de numire si de dare in primire a responsabilitatii si a impresiei subtilitatii vreunei vine.

in fine, ideea e ca-s inturnat si ca mi-e bine. am aflat ca cic-as fi fara pacat, si ca e de cacat sa stau afectat sau sa zac precum un brotac ranit sau camuflat in impresia de copil bosumflat, pentru ca nu-i cu stil, si sunt subtil cand spun ca-i infantil sa te autopedepsesti dupa ce ti-ai dat seama ca gresesti, ai simtit teama ca ranesti, ai apucat sa mangai rana dac-ai fost lasat si ai apucat sa spui ca da, iti pare rau c-ai dat cu vorba sau cu ciorba pe sub pat. si-asa ca-s impacat, aproape-fara dat din pleoape, mi-am luat si de la mine si din sat cat sa spun ca-s chiar barbat/femeie ca se-ncheie de prin doua mii cu d'alde dihotomii, si-s ale tale sa le tii de-s in pereche si scufundate-n ureche. si daca tot mi-am luat, dupa ce-am stat si-ngandurat si trist si cam posac si ancorat in stat intins degeaba-n pat, am zis, bai, frate, ce tot fac? m-am ridicat si-am luat aminte la ce-am dat, la ce-am primit si ce-am pastrat. si dupa inventar, am lasat sa ramana pe cantar doar ce-a fost bun, doar cat am purtat in plimbare si-n arareori se pare, au fost momente fara de culoare, ne-am dat cu afectiv in balansoare, ne-am zguduit ca fiind pe mare si se pare ca pot sa vad ca-s huiduit cand am gresit si pot sa vad de ce, nu c-am mintit, ci c-am atins, ranit, fugit. dar nah, sunt om si eu, la fel ca voi si suntem noi deodata, chiar si din doi in doi, asa ca daca vreau sa o fac lata pot spune ca ne-mpartim greselile , sa vezi ce soarta!

asa ca cei care nu m-au iertat inca, si vor sa stea la panda sa vada daca ceva se-ntampla, le spun ca ii iubesc in draci, dar ce sa faci, daca asa-i impaci...eu ii astept cuminte, drept, corect, construind la mine caramida cu caramida, invers si-n vers-efect, spre scopul de-a inverzi zona arida si de-a fi asa cum sunt deja, adica perfect, adica la fel ca voi toti, ca doar nu vom mai fi mult timp uitati in timpuri de nopti. ne vom trezi si ne vom aminti ca suntem NOI si suntem TOTi.

ZAMBITI, ba, hai sa nu fim netoti!

varianta 3 de titlu din cele 9 posibile

sa zicem ca putem sa aducem o contributie la o noua schema de perceptie si reproductie la un fel de inductie a masinariei S3S de dupa care atarna agale o moale esarfa ce-avea parfumul ei si se juca, sau parca. si sa mai zicem ca readucem limbajul pe plafonajul ce face recadraju, distribuie reglajul si ne intrebam in zona in care eram si ne uitam spre o veverita ce purta ca pe pernite o ramurica lunga in culori pestrite de flori cu care impreuna poti sa zbori sa simti fiorul de pe Luna sau cel din nori si-adori lentori sublime in miscari ce dau infime treziri la viata si la zori si ca iesiti din ceata putem sa ne vedem la viata concreta, prelinsa straniu catre piata. ca o paiata natafleata iti porti doi bascheti spre prima statie din piata cu floare, cea cu mult soare si conditii de viata spre zero ca s-o putem numi, ce dracu, viata! e hoata faza si-azaleele din geam dadeau afaz difuz care nastea confuz obtuz un iz fugind ce hot facea UZ de ceea ce el credea ca e DREPT DIN NASTERE nu era nici pe departe asta. pentru ca el se vroia peste ceilalti, vroia putere. si vroia recunoastere si apreciere si plecat spre schemele de altitudini in vreme ce munti infrunti spre nunti absurde si absurzi, firavi, plapanzi, se pierd si devin surzi dupa ce-i SIMTI scufunzi pana-i inunzi cu phrana doi din centri spre nirvana cei plapanzi pe care-i simt de-aici FLAMANZI-VOIOSI si prinsi de mai multi ochi avantajosi care privesc avizi si pofticiosi spre fiinta ce-au iubit neputinciosi cu ochi sticlosi si mincinosi. dar sunt ai tai si-s de departe prea frumosi sa pot sa-nchei in cele doua sau trei chei pe care poti sa mi le iei, asa ca vrei nu vrei, astepti pana apuc sa-nchei si-apoi negociem dupa cum vrei.